luni, 1 februarie 2010

Asociaţia pentru Dezvoltare Locală "Ivan Krevan"

Ucrainenii din zona Valea Ruscovei şi nu numai au parte de adevărate proiecte comunitare, care chiar fac o diferenţă, prin intermediul Asociaţiei pentru Dezvoltare Locală "Ivan Krevan" cu sediul în localitatea Repedea, judeţul Maramureş. Ceea ce a pornit ca o iniţiativă a unui grup de prieteni (din care, cu mândrie mărturisesc că fac parte şi eu) a ajuns astăzi o mişcare care chiar face diferenţa în comunitate.

Dincolo de promisiuni, orgolii sau alte asemenea ale celor care doar vorbesc şi nu fac mai nimic pentru comunitatea lor, fiind mai preocupaţi de bunăstarea lor, iată că există o asociaţie, un ONG, care vizează în primul rând dezvoltarea comunităţii de ucraineni. Pentru aceasta, jos pălăria tuturor celor implicaţi!

Sufletul acestei asociaţii este Vasile Popovici, fără de care cu siguranţă multe nu s-ar fi întâmplat, un om cu un caracter cum rar se mai întâlneşte astăzi, cu coloana vertebrală, un adevărat exemplu pentru mulţi dintre noi. Cei care îl cunosc ştiu la ce mă refer. Sper doar să găsească energia de a continua să se lupte şi să iasă învingător, din hăţişul multor imperfeţiuni ale acestei lume.



Asociaţia pentru Dezvoltare Locală "Ivan Krevan", Repedea, MM from Уkpaїнцi on Vimeo.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Părerea ta